Nu mai înţeleg nimic. Poate că suntem cu toţii nişte ipocriţi până la urmă, vorbim mult şi prost. Câţi dintre noi nu susţin un lucru doar cu vorba? Am fost toţi învăţaţi să avem anumite valori, care sunt catalogate drept „bune, corecte, drepte”. Dar oare cine a definit aceste valori „corecte”? Şi ca să fim în trend cu societatea, hai să dăm din gură mult şi bine, să le arătăm că suntem gând la gând cu ei. Dar atât.
Câţi dintre noi, oare, nu am susţinut cauze până acum? Dacă opreşti lumea pe stradă şi îi întrebi despre diverse conflicte şi proteste actuale, probabil mulţi vor răspunde înfocaţi că nu sunt de acord şi că protestează şi ei, la fel ca majoritatea. Dar cum protestează? De acasă din faţă televizolului sau al laptopului? Mulţi susţinem sur şi tare cauze cărora, de fapt, le acordăm implcare zero. Mulţi ne dăm nărăvaşi şi ne batem cu pumnul în piept că suntem curajoşi şi că ne pasă, dar de fapt nu vrem decât să fim lăsaţi în pace, în zona noastră de confort maxim pe care am muncit mult ca s-o construim.
Avem cu toţii idealuri şi aşteptări, nu-i aşa? Un mediu mai curat, un job mai bun, o viaţă mai liniştită. Dar oare câţi CHIAR ne zbatem că să obţinem toate astea? Majoritatea v-aţi obişnuit să va continuaţi rutina cu care v-aţi obişnuit de atâta timp, deşi va e ruşine să recunoaşteţi că nu va iubiţi viaţa decât în procent de 30%, sau poate mai puţin. Nu mai există risc, nu mai exsta curaj, toată lumea e confuză şi speriată. Poate va place să recunoaşteţi sau nu, dar cu toţii trăim în frică în mod cosntant. Poate că de-aia susţinem cauze doar cu vorbele, iar idealurile pentru care trebuia să ne zbatem, au rămas închise într-un sertar, în subsol, printre lucrurile de aruncat. Alţii mai melancolici le pun în ramă, iar în zilele ploioase stau liniştiţi şi le admira.
La fel sunt şi valorile noastre morale. Doar cu numele. Oare nu mai avem logică sau gândire liberă? Oare chiar trăim doar din manipulări? Oare nu mai avem instincte? Avem la dispoitie atâtea surse de informaţii, încât nu mai ştim ce să credem. Poate de-aia nu mai acordăm importantă niciuneia dintre ele.
Avem o mulţime de surse care ne hrănesc fanteziile pentru lumea noastră ideală şi ne fac să visam mai mult. Ne uităm la filme cu stereotipii de genul Hollewood sau Disney şi visam cu ochii deschişi cum ar fi fost dacă am fii prsonajele respective sau măcar dacă am fi cunocut pe cineva asemănător, că să ne ajute să ne trezim. Adevărul este că mai sunt oameni ca ei, cărora încă nu le-a pierit lumina din ochi şi se zbat s-o menţină. Însă, sunt genul de oameni pe care dacă îi întâlneşti faţă în faţă, te sperii şi o iei la fugă. De ce? Pentru că sunt curajoşi şi nu le e frică să-i spună pe nume realităţii de care ai fugit atâta timp; şi apoi îi cataloghezi drept oameni agresivi, doar pentru că tu ai decis să fii absent, că să te integrezi mai uşor în mulţime.
Vrei un job mai bun, dar nu eşti în stare să iei atitudine la cel pe care-l ai. Vrei un mediu mai curat, dar nu ştii să strângi mizeria pe care o laşi în urmă. Vrei pace, dar răspunzi cu violenţă. Vrei o căsnicie mai bună, un om cu atitudine şi curaj, dar te-ai mulţumit cu cineva care nu reprezintă o provocare pentru tine. Din nou, de ce? Cred că nu mai are rost să mă repet...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu